Mierea si produsele derivate

Mierea si celelalte produse ale stupului
De ce este mierea atât de bogata în principii curative? Pentru ca este esenta lumii vegetale! Se spunea "sa curga lapte si miere". Laptele, sa nu uitam, este produsul complex destinat dezvoltarii organismului mamiferelor si aliment unic pentru primul stadiu de viata al acestora. În mod asemanator, mierea provine din zaharul natural acumulat de plante pentru a forma fructul. Amândoua vin astfel din grija lumii animale sau vegetale pentru perpetuarea speciei, sunt sustinute de acest instinct fundamental al vietii si, consumându-le, beneficiem de grija întregii naturi pentru descendentii ei.
Plantele absorb prin radacinile lor apa din sol, în fapt o solutie de nitrati, fosfati, carbonati, apoi aceasta "seva" este supusa în frunze procesului de fotosinteza, rezultând hidrati de carbon, zaharoza. În perioada de înflorire, zaharurile care constituie nectarul sunt secretate de glandele aflate în flori. Elaborarea nectarului are loc în momentul în care se deschid sacii cu polen, insectele în general si albinele în special participând la polenizarea plantelor atunci când trec din floare în floare adunând nectarul.
Adus în stup în gusa albinelor culegatoare, nectarul este o solutie suprasaturata de zaharoza, maltoza, melitoza si alte polizaharide. Albinele prelucratoare transforma aceste polizaharide în monozaharide printr-un proces de hidrolizare, rezultând mierea cruda, care mai contine înca procente mari de apa. Invertaza secretata de glandele faringiene actioneaza asupra mierii când aceasta este trecuta din gusa în gusa, apa este eliminata si rezulta mierea coapta.
Din continutul mierii ne putem face si o idee preliminara asupra calitatii ei curative. Zaharurile cele mai însemnate din miere sunt glucoza (28-37%), fructoza (37-39%), zaharoza (0,5-1,3%), maltoza (5-11%). Când glucoza depaseste cantitativ fructoza, mierea este mai putin dulce si cristalizeaza usor.
O serie de acizi organici, precum acidul formic, se afla si ei în componenta mierii, dându-i acesteia un caracter usor acid. Datorita continutului de acid citric si malic, mierea florala este superioara celei de mana. Acesti acizi asigura buna pastrare a mierii, având caracter bactericid.
Substantele minerale sunt si ele prezente în miere, în proportii ce depind de plantele din care a fost extras nectarul si de solul pe care acestea traiau. Bor, mangan, nichel, litiu, potasiu, fosfor, staniu, cupru, dar si oligoelemente ca bariu, beriliu, vanadiu, germaniu. În special mierea de mana este bogata în minerale.
Numeroase vitamine sunt si ele prezente în miere. B1 - tiamina, B2 - riboflavina, B5 - niacina, acidul pantotenic, B6 - piridozina, B12, dar si vitaminele A, c, D si acidul folic.
În mierea florala, provenind din glandele faringiene si salivare ale albinelor dar si din nectarul multor plante medicinale, sunt prezente substante active biologic, antibiotice.
Aroma mierii este datorata aminoacizilor din nectar.

Mierea de mana
Seva anumitor plante este folosita de insectele din familia Afidelor, care retin din ea substantele azotoase si elimina substantele zaharoase. Afidele traiesc pe numeroase specii de plante, dar mai ales pe conifere. Albinele ling zaharurile eliminate de pe frunzele populate de aceste insecte. Culoarea închisa a mierii de mana se datoreaza concentratiei ridicate de substante minerale, care îi confera si o mai mare vâscozitate.

Pastrarea mierii
Dupa extragere, mierea este fluida, dar, cu timpul, în masa ei începe un proces de cristalizare. Este gresit sa refuzam mierea zaharisita banuind ca este îndoita cu zahar. Singura care trebuie sa ramâna fluida un timp îndelungat este mierea de salcâm.
Antibioticele sunt extrem de sensibile la lumina soarelui, de aceea mierea trebuie pastrata în vase închise si la adapost de lumina. De aceea nu este bine sa cumparam miere care a stat mult timp în soare, pe marginea soselei.
Încalzirea mierii favorizeaza de altfel si aparitia hidroximetilfurfurolului, care depreciaza mierea.
Datorita aciditatii ei, în contact cu tabla de zinc sau de fier, mierea formeaza compusi toxici, deci nu este bine sa fie pastrata în astfel de recipienti.

Polenul
Graunciorii de polen sunt celule sexuale masculine, organul de reproducere mascul al plantelor superioare. Un rol deosebit în compozitia polenului îl au enzimele care accelereaza si regleaza procesele vitale. Polenul este astfel cel mai important element de crestere pentru albine, dar si pentru refacerea tesuturilor uzate.
Este adus în stup tot de culegatoare, la ore la care umiditatea atmosferica este ceva mai crescuta, dimineata si spre seara.
Dupa culoare, ne putem da seama de planta din care provine: albastrui de la nalba, rosu de la par, piersic, castan, galben-auriu de la alun si papadie, mov de la coriandru, negru de la mac, cenusiu de la soia, galben deschis de la floarea soarelui.
Nu trebuie sa ne mire ca polenul pus în vânzare este multicolor, deoarece albinele nu culeg polen doar de la o singura planta, asa cum fac cu mierea, ci prefera diversitatea.
Polenul este alcatuit din proteine, aminoacizi liberi, acizi grasi, vitamine, microelemente, hidrati de carbon, vitamine si antibiotice.
Pentru albine, polenul mai vechi de un an este mai putin eficient, au observat prisacarii, deci si pentru om ar fi bine sa fie consumat polen proaspat.

Pastura
Polenul disponibil, neconsumat în stare proaspata, este depozitat si sufera transformarea în pastura, fiind supus unei fermentatii lactice.

Propolisul
Secretat mai ales de mugurii plopului, dar si de cires, prun, brad, piersic, castan, pin, propolisul este si el cules de un numar restrâns de albine culegatoare. Rasinos, cleios, insolubil în apa, dar usor solubil în alcool, colorat de la galben la verde închis, dar si rosiatic si chiar negru, este cules mai ales în lunile august si septembrie.
Albinele îl prelucreaza cu ajutorul poleinei, învelisul graunciorului de polen, care este regurgitata în amestec cu saliva încarcata de antibiotice, care sunt astfel încorporate în propolis.
Continând numeroase antibiotice, este folosit de albine pentru îndepartarea din stup a agentilor patogeni. Substantele balsamice continute, aldehidele aromatice si uleiurile eterice, sunt degajate si purifica atmosfera din stup.
Efecte constatate:
- antimicrobian (distruge bacteriile si virusii)
- antiparazitar (anihileaza Giardia si Trichomonas)
- antiinflamator, cicatrizant si regenerant
- antioxidant
- antitumoral si radioprotector
- imunomodulator (stimuleaza producerea de anticorpi, crescând rezistenta corpului la boli)
- bronhodilatator (permitând eliminarea secretiilor), de unde eficacitatea în tratarea afectiunilor respiratorii, astm, bronsita, stari gripale

Laptisorul de matca
Laptisorul este produsul unor glande ale albinelor doici si este destinat hranirii larvelor în primele trei zile, indiferent de casta din care fac parte, si constituie hrana matcii pe tot parcursul vietii acesteia. Laptisorul este un derivat al polenului ingerat. În compozitia lui intra proteine, lipide, vitamine, antibiotice, hidrati de carbon si acizi nucleici. Având un rol determinant în metabolismul larvelor si în sustinerea efortului matcii, laptisorul de matca poate fi considerat cel mai hranitor produs al stupului.

Veninul
Destinat dusmanilor stupului, contine substante neurotoxice si corozive, ca acidul fosforic, acid formic, histidina, fosfataza D cu rol de hemolizant si melitina, care produce inflamarea tesutului în care a fost injectat veninul.
Prin definitie, veninul este o substanta toxica, cu efect nociv. În doze terapeutice, acelasi venin poate avea efecte benefice, mai ales ca antiinflamator, motiv pentru care este folosit în tratamentul reumatismului.

Ceara
Albinele construiesc din ceara celulele fagurilor, în care sunt adapostite larvele sau rezervele de miere. Ceara este produsa de glande abdominale în pelicule translucide, incolore. Cu ajutorul picioarelor posterioare, aceste pelicule sunt desprinse, aduse în gura pentru a fi mestecate, apoi lipite pentru a alcatui celule perfecte ale fagurilor.
Ceara nu este, deci, un produs de origine vegetala, ci o secretie a albinei.
Este utilizata pentru diverse tratamente cosmetice.

Mierea ca factor terapeutic
Mierea a fost mentionata ca medicament înca din cele mai vechi timpuri. Biblia, Coranul, Talmudul contin si ele referinta de acest gen. În majoritatea cazurilor, era administrata ca panaceu universal, de la tratamentele împotriva calvitiei, la solutii contraceptive si îngrijirea plagilor. Efectul era sporit prin includerea de plante si seminte de plante medicinale.
Mierea este si azi o prezenta în medicina populara, fiind utilizata pentru tratarea afectiunilor cailor respiratorii superioare, pentru ulcerele pielii, pentru afectiuni gastrice.
La începutul secolului XX, oamenii de stiinta au început sa analizeze efectul antimicrobial. Introducerea pe scara larga a antibioticelor a facut sa scada o vreme interesul fata de proprietatile curative ale mierii. În ultimele decenii, o data cu cresterea interesului fata de medicina alternativa, naturista, si în fata succesului evident al tratamentului cu miere si produse derivate, studiile au continuat.
Hipocrate (460-357 î.Hr.) - îngrijirea ranilor
Celsius (cca. 25 d.Hr.) - laxativ, tratarea diareelor, a racelilor si a bolilor de ochi
Grecia si Roma antica - antiseptic pentru rani si ulcere ale pielii
Aristotel (384-322 î.Hr.) - boli de ochi si rani
Dioscorides (cca. 50 d.Hr.) - ulcere, arsuri de piele, inflamatii ale gâtului
China antica - abcese, calvitie, rani inflamate, conjuctivite, infectii ale cailor respiratorii

Activitatea antimicrobiala
Oxidarea enzimatica a glucozei este principalul factor antimicrobian. Alti factori sunt mediul acid, continutul redus de proteine, vâscozitatea care limiteaza dizolvarea oxigenului si continutul redus de apa.
Continutul redus de apa nu ofera conditii bune pentru dezvoltarea bacteriilor. Aciditatea inhiba factorii patogeni. Prezenta crescuta a ionilor metalici, a acidului ascorbic si a catalazei reduce activitatea antimicrobiala.
A fost demonstrat stiintific efectul asupra Escheridia coli si Staphyloccocus aureus, dar si asupra altor bacterii gram pozitive sau gram negative:

Infectii cauzate de bacterii care sunt sensibile la activitatea antibacteriala a mierii

Infectia -- Agent patogen
Anthrax -- Bacillus anthracis
Difteria -- Corynebacterium diphtheriae
Diareea, septicemia, infectii urinare, infectii ale plagilor -- Escherichia coli
Infectii ale urechii, meningite, infectii respiratorii, sinuzite -- Haemophilus influenzae
Pneumonia -- Klebsiella pneumoniae
Meningita -- Listeria monocytogenes
Tuberculoza -- Mycobacterium tuberculosis
Septicemia, infectii urinare, infectii ale plagilor -- Proteus species
Muscaturi infectate de animale -- Pasteurella multocida
Infectii urinare, infectii ale plagilor -- Pseudomonas aeruginosa
Diareea -- Salmonella
Septicemia -- Salmonella cholerae
Febra tifoida -- Salmonella typhi
Infectii ale plagilor -- Salmonella typhimurium
Septicemia, infectii ale plagilor -- Serratia marcescens
Dizenteria -- Shigella
Abcese, infectii ale plagilor -- Staphylococcus aureus
Infectii urinare -- Streptococcus faecalis
Carii dentare -- Streptococcus td mutans
Infectii ale urechii, meningite, pneumonia, sinuzita -- Streptococcus pneumoniae
Febra reumatica, infectii ale urechii, infectii ale plagilor -- Streptococcus pyogenes
Holera -- Cholera



Ulcere, gastrite, diaree
Utilizarea mierii ca tratament pentru ulcere si gastrite vine din traditia populara. Descoperirea rolului Helicobacter pylori în ulcer i-a condus pe cercetatori la explicarea efectului terapeutic prin efectul antibacterian. De asemenea, mierea protejeaza mucoasa gastrica prin stimularea fluxului sanguin, prin efectul antiinflamator si prin stimularea cresterii celulelor epiteliale. În plus, ca si glucoza, mierea ajuta absorbtia sodiului si a apei.

Candidoze
Infectia vaginala provocata de Candida albicans poate fi tratata cu ajutorul mierii, efectul acesteia fiind comparabil cu al antimicoticelor din farmacii. Se utilizeaza distilatul de miere.

Micoze
Micozele sunt datorate ciupercilor dermafite (Deuteromycontina), sunt extrem de comune dar foarte greu de tratat. De cele mai multe ori, ele se asociaza cu infectii bacteriene. Proprietatile antimicrobiene ale mierii au efect asupra ambelor infectii.

Probleme oftalmologice
Conjunctivitele si cheratitele, arsurile, sunt sensibile la tratamentul cu miere.

Tratarea ranilor
Ranile beneficiaza atât de efectul antimicrobial cât si de suportul oferit de miere pentru refacerea tesuturilor. Nu se trateaza cu miere ranile asociate varicelor.


Proprietati ale mierii

Efecte clinice Cauze
Activitate antimicrobiana Sterilizarea ranii, inhibarea factorilor patogeni, îndepartarea mirosurilor neplacute, bariera împotriva contaminarii Aciditatea, stimularea sistemului imunitar, actiunea agentilor antimicrobieni
Activitatea antiinflamatorie Reducerea durerii, reducerea edemelor, reducerea exfolierii Suprimarea procesului inflamator prin eliminarea radicalilor liberi de catre antioxidanti
Stimularea vindecarii Ajuta la sinteza colagenului, la cresterea celulelor, creste fagocitoza Creste aportul de oxigen, curata rana de reziduuri, hraneste celulele

Pentru tratarea ranilor utilizati miere de provenienta controlata, pastrata în conditii optime. Mierea trebuie sa fie în contact direct cu rana. Cel mai bine este ca mierea sa fie aplicata pe un suport de pansament antiaderent cu ochiuri suficient de mari ca sa permita trecerea mierii. Pansamentele trebuie schimbate des deoarece mierea va fi spalata de exudatul din rana.

Arsuri
Prin vâscozitatea ei, mierea protejeaza arsurile de infectii, sterilizeaza ranile si grabeste vindecarea. Se utilizeaza miere neprocesata, nediluata.