Asteptam sa-mi spui doua trei cuvinte, multumindu-mi
pentru cele ce ti s-au intamplat, cerandu-Mi parerea pentru
cele ce urma sa le faci astazi. Am observat ca erai mult prea preocupat
ca sa-ti cauti haine potrivite pentru a merge la seviciu.
Speram sa gasesti cateva clipe ca sa-Mi spui : Buna dimineata!
Dar erai mult prea ocupat. Pentru a vedea ca-ti sunt alaturi,
Am surprins pentru tine cerul cu culori si cant de pasarele.
Pacat ca nu ai observat nici atunci prezenta Mea.
Te-am privit plecand grabit spre serviciu si iar am steptat.
Presupun ca fiind atat de ocupat, nu ai avut timp nici atunci
sa-Mi spui doua vorbe.
Cand te intorceai de la munca, ti-Am vazut oboseala si stresul
si ti-am trimis o ploaie marunta care sa-ti alunge stresul acumulat.
Am crezut ca facandu-ti aceasta placere iti vei aduce aminte de Mine.
In schimb, suparat , M-ai injurat. Doream atat de mult sa-Mi vorbesti.
Oricum ziua era, inca, lunga Ai pornit televizorul si in timp ce urmareai
programul preferat, Eu am asteptat. Ai cinat apoi cu ai tai si tot nu ti-ai adus aminte
de Mine.
Vazandu-te atat de obosit, am inteles tacerea ta si am stins splendoarea cerului ca sa te poti
odihni, dar nu te-am lasat in bezna.. Am lasat veghetori pentru tine o multime
de stele. Era asa de frumos, pacat ca n-ai observat… Dar nu conteaza!
Poate chiar nu ti-ai dat seama ca Eu sunt aici pentru tine. Am mai multa
rabdare decat poti sa-ti imaginezi tu vreodata. Vreau sa ti-o arat, pentru ca
si tu, la randul tau, sa o arati celor din jurul tau. Te iubesc atat de
mult incat te voi rabda. Acum esti pe punctul de a te trezi din nou. Nu-Mi
ramane decat sa te iubesc si sa sper ca macar azi Imi vei acorda putin
timp din timpul tau. Iti urez o zi buna! Al tau Tata,
Dumnezeu. "
primit pe email

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu