SFATURI UTILE CAND NU MAI POTI SI TE AUTOINVINOVATESTI

Fiecare dintre noi s-a confruntat macar o data in viata cu o despartire. Fie ca am incheiat o relatie, o casnicie sau am pierdut pe cineva drag din familie… Ignorandu-ne parca suferinta, viata si-a continuat cursul… Cum sa trecem mai departe? Cum sa nu ne mai sfasiem in suferinta? Cum sa ne vindecam?
V-ati intrebat vreodata ce anume tindem sa evitam cu orice pret?
Suferinta si drumul anevoios catre vindecare! Si totusi, atunci cand avem de-a face cu o situatie dureroasa, suntem capabili ca prin energia noastra, prin forta spiritului sa atingem „esenta” si sa pasim pe calea catre vindecare.
De-a lungul vietii… relatiile sunt dascalii nostri cei mai de pret. Ele oglindesc adesea problemele pe care este nevoie sa le vindecam sau actioneaza ca si catalizatori pentru schimbarile pe care este nevoie sa le facem. Si, da, tot relatiile sunt acelea care ne ajuta sa ne extindem capacitatea de a ne apropia tot mai mult de iubirea neconditionata…
Primul pas? Acceptarea propriilor sentimente!
Unii dintre noi am fost invatati inca din copilarie ca nu este bine sa ne exprimam emotiile, sa ne aratam sentimentele. De aceea consideram ca a ne exprima emotiile, sentimentele, ne face sa parem slabi si vulnerabili in ochii celorlalti. Si astfel jucam de-atatea ori rolul unor indivizi „perfecti”…, pretinzand ca suntem altfel decat suntem cu adevarat.
Traind si constientizandu-ne sentimentele, suntem cu un pas mai aproape de acele zone din viata noastra care se cer a fi „vindecate”, si, totodata, ne apropiem tot mai mult de conexiunea cu ceea ce reprezinta forta noastra interioara.
Pornind pe drumul sentimentelor si al vindecarii, intr-o prima etapa este nevoie sa identificam sentimentele pe care le traim in afara de furie si teama (asta pentru ca aceia dintre noi care nu sunt obisnuiti sa-si traiasca/accepte sentimentele, le identifica mult mai usor pe acestea doua).
Emotiile pe care le traim sunt de fapt cele pe care am ales sa le traim. Si multi dintre noi ne-am inabusit trairile pentru atat de mult timp incat de-a dreptul nu mai stim ce simtim…
Si asta se intampla deseori la persoanele care sar dintr-o relatie in alta… Avem nevoie sa invatam sa patrundem dincolo de ceea ce credem ca simtim, in profunzimea emotiilor care cumva s-au pierdut…
Uneori incepem sa lucram cu emotiile pe care le simtim ca fiind cele mai puternice. Si, da, este nevoie sa simtim intr-adevar aceste emotii. Intelectualizarea este un mecanism de “siguranta” care ne protejeaza de acele lucruri din trecut pe care nu suntem in stare sa le depasim.
Secretul consta insa in a descoperi cand o credinta sau o reactie nu ne mai foloseste, sa curatam, sa purificam si sa o inlocuim cu o credinta noua, una care sa ne ghideze cresterea, evolutia si abilitatea de a ne trai viata cu un scop. Si nu este posibil sa parcurgem acest drum doar cu gandul… trebuie sa ne permitem ca intr-adevar sa simtim, sa experimentam aceste emotii fara a judeca…
Vine apoi timpul sa le privim, sa le scoatem, sa observam ce simtim atunci cand emotiile ies la lumina.
Fiecare emotie are inserat un mesaj ce ne va condunce catre vindecare.
Ne asumam statutul de victima? Cedam altora controlul?
Suntem fiinte spirituale, iar fiintele spirituale sunt parte a Divinitatii… de care nu pot fi separate. Si daca suntem parte a sursei noastre, a PUTERII SUPREME, atunci si puterile noastre sunt de asemeni nemasurate. Doar ca noi, intr-un fel, nu admitem asta.
Exista doar doua emotii adevarate: IUBIREA si LIPSA IUBIRII… teama. Doar in absenta iubirii, simtim teama si ne consideram ca fiind victime. Victime fiind, cedam puterea altora precum si circumstantelor. In majoritatea timpului alegem sa facem asta in mod inconstient. De ce sa alegem sa cedam altora puterea si controlul asupra vietii si destinului nostru? Si daca am ales, indiferent la ce nivel, putem si sa renuntam la aceasta alegere, nu-i asa?
Uneori suntem suficient de norocosi sa experimentam, dintr-un motiv sau altul, ceea ce putem numi o schimbare radicala. Alteori insa, este nevoie de munca, este nevoie sa ne intoarcem in trecut, sa scoatem afara acele sentimente prezente in momentul in care ne-am asumat rolul de victima. Si asta probabil s-a intamplat in perioada copliariei, intr-o perioada de stres emotional, in urma unui abuz fizic, emotional sau verbal, sau dupa o trauma.
Suntem fiinte extraordinare si suntem capabili sa cream orice realitate dorim sa se manifeste. Astfel ca, daca am identificat trairile, ne-am amintit care a fost scopul pentru care ne-am asumat oare statutul de victima?
Obiectivul nu este sa ne judecam si sa consideram ca am gresit in acel moment, ci sa identificam ce nevoie ne-am alimentat si daca acum, in prezent, acest statut ne mai serveste la ceva…
Este nevoie sa sesizam, sa ascultam ce raspuns primim. Pot fi cuvinte, sau pot sa fie ganduri care apar in timp ce privim la TV sau citim o carte, discutam cu cineva… Daca insa ascultam, daca suntem vigilenti, vom primi si raspunsul.
Ce se ascunde in spatele celei de-a treia usi…?
Si acum, poate… partea ceva mai dificila. Partea pe care am blocat-o pentru ca era prea dureros sa o privim: rolul nostru in acea situatie. In cadrul fiecarui eveniment din viata noastra care are suficient impact incat sa ne darame…exista un motiv pentru care am ales sa ne implicam, sa participam.
O sa ganditi probabil…cum este posibil sa aleaga un copil sa fie abuzat? Sau cum sa aleg sa ma casatoresc cu un alcoolic? Exista un motiv,exista o cauza pentru care aceste lucruri se intampla! Trebuie doar sa intrebam si sa fim dispusi sa ascultam.
Raspunsul se leaga intotdeauna de lectia pe care o avem de invatat, indiferent cat este de dureroasa. Uneori, alegem sa participam cu rolul de victima pentru mai multe motive, cum ar fi:
1. Sa ne vindecam pe noi si sa ii vindecam pe ceilalti.
2. Abuzatorul sa aiba o victima si totodata sa afle calea spre lumina,spre vindecare si spre iertare.
3. Multe victime ale abuzurilor, depasind situatia, isi dezvolta anumite abilitati si ii ajuta pe altii.
4. Sa invatam lectia puterii si a propriilor granite.
5. Sa invatam sa ne amintim cine suntem cu adevarat.
Am ales asadar acest „episod” pentru un motiv anume. Si daca ne ascundem de asta, vom continua sa atragem situatii care ne ranesc pana ce vom gasi ocazia sa ne vindecam. Tot ce avem de facut este sa intrebam care este scopul pentru care ne confruntam cu aceasta situatie si sa fim atenti la raspuns. Va veni cu siguranta!
Fiecare persoana, fiecare situatie vine in viata noastra cu un anumit scop! Fie pentru a ne invata o anumita lectie, pentru a ne face sa intelegem care ne este adevaratul scop, pentru vindecare, sau pentru a ne calauzi pasii…
Si, da, este nevoie sa ne amintim ca toate acestea tin de sufletul nostru, de spirit. Perceptia este totul…(PRELUAT DE LA SOLARIS)